Un oraş italian renunţă la cetăţenia de onoare acordată lui Mussolini

Micul oraş italian Salo, situat pe malul lacului Garda, unde a fost sediul ultimului guvern fascist din Italia în perioada 1943-1945, a votat miercuri seara anularea cetăţeniei de onoare acordate dictatorului fascist Benito Mussolini, relatează Reuters.

Urmărește
143 afișări
Imaginea articolului Un oraş italian renunţă la cetăţenia de onoare acordată lui Mussolini

Un oraş italian renunţă la cetăţenia de onoare acordată lui Mussolini

Salo are o semnificaţie istorică deosebită, fiind sediul ultimului guvern fascist din Italia în perioada 1943-1945, după ce Mussolini a fost înlăturat de la conducerea ţării în 1943, dar a continuat să conducă un regim pro-nazist în nordul Italiei.

Consiliul local din Salo, condus de o administraţie de stânga, a votat cu 12 voturi „pentru” şi 3 „împotrivă” în favoarea retragerii titlului simbolic, după ce alte două încercări similare au eşuat în anii trecuţi.

„Nimeni nu vrea să şteargă un fapt istoric... dar vrem să adăugăm o nouă pagină cu o valoare simbolică puternică şi să arătăm că Mussolini nu are loc în Italia de astăzi”, a declarat primarul Francesco Cagnini.

În replică, Erminia Bonfanti, consilier din partea opoziţiei de dreapta, a afirmat că iniţiativa împotriva unui dictator mort de 80 de ani reprezintă „o luptă inutilă şi fără sens împotriva unei fantome".

Nu există o evidenţă oficială a oraşelor italiene care îl mai au pe Mussolini ca cetăţean de onoare, dar se estimează că sunt cel puţin câteva sute. Printre acestea se numără chiar şi Bologna, un bastion al stângii. În schimb, cetăţenia lui Mussolini a fost anulată la Florenţa în 2009, la Torino în 2014 şi la Pisa în 2017.

Moştenirea fascismului rămâne un subiect controversat în Italia, unde grupuri marginale de extremă dreapta, adesea amestecate cu huligani, continuă să glorifice regimul defunct.

Prim-ministrul actual al Italiei, Giorgia Meloni, în vârstă de 48 de ani, a fost simpatizantă a lui Mussolini în tinereţe, dar a încercat să aducă partidul său, Fraţii Italiei, mai aproape de curentul politic principal şi se consideră o conservatoare naţională.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici