Un pachet a explodat la un birou poştal din Suedia, fără a provoca rănirea vreunei persoane

Publicat: 02 02. 2011, 14:12
Actualizat: 06 11. 2012, 13:04

„Singurul lucru pe care îl ştim este că un pachet a explodat”, a declarat Sven Aake Petters, un purtător de cuvânt al poliţiei regionale din Dalarna.

Explozia s-a produs la ora 8.20 (9.20, ora României), într-un centru de distribuţie, în timp ce aproximativ 30 de persoane se aflau în clădire.

„Pachetul a explodat, dar nimeni nu a fost rănit”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Geniştii s-au deplasat la locul exploziei pentru a analiza pachetul şi a determina conţinutul acestuia. „Pentru moment, nu avem nici o idee despre ce era vorba”, a continuat Peters, precizând că biroul poştal nu a făcut obiectul vreunei ameninţări.