Un partid de stânga bulversează peisajul politic din Canada

Alegătorii canadieni au redesenat, luni, peisajul politic canadian, oferind peste 100 de mandate în Camera Comunelor, din totalul de 308, unei formaţiuni de stânga, Noul Partid Democratic (NPD), care a înregistrat un triumf la Quebec, relatează AFP.

Urmărește
29 afișări

"Este revoluţionar", a declarat Nelson Wiseman, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Toronto.

Potrivit proiecţiilor, NPD a obţinut 105 mandate, dintre care 61 la Quebec, devenind, astfel, cel de al doilea partid, după conservatori, aflaţi la putere, şi obţinând statutul de "opoziţie oficială", până acum rezervat liberalilor.

NPD a distrus hegemonia separatiştilor din Blocul din Quebec, în provincia francofonă, şi a diminuat numărul de mandate al liberalilor, dar nu i-a putut împiedica pe conservatorii premierului în exerciţiu, Stephen Harper, să obţină majoritatea în Cameră.

Dintr-o singură "lovitură", acest partidul social-democrat, condus de carismaticul Jack Layton, i-a îndepărtat pe cei trei rivali ai săi din Quebec, obţinând un sfert dintre mandatele Parlamentului din Ottawa, şi a obţinut un statut naţional.

"NPD va putea, acum, să revendice numele de singur partid naţional veritabil", a apreciat Wiseman. Conservatorii au obţinut doar şase mandate la Quebec, iar Blocul două, potrivit datelor, încă provizorii.

La începutul campaniei, la 25 martie, NPD era creditat doar cu 12,8 la sută din intenţiile de vot, în Quebec.

Dar performanţa lui Layton în dezbaterile televizate, inclusiv în franceză, şi în emisiunea populară "Toată lumea vorbeşte despre acest lucru", privită de aproximativ două milioane de persoane, a creat o mişcare similară rostogolirii unui bulgăre de zăpadă în favoarea partidului său.

Layton, care se resimte de pe urma unui cancer la prostată şi merge cu un ajutorul unui baston, după o operaţie la nivelul coapsei, a suscitat entuziasmul mulţimii, pentru tenacitatea şi surâsul său, într-o campanie dinamică şi elegantă.

El a cerut o creştere de trei puncte procentuale a taxelor impuse întreprinderilor, până la 19,5 la sută, nivelul acesteia din 2008, suprimarea unor subvenţii în valoare de două miliarde de dolari exploataţiilor de nisipuri bituminoase, un control mai strict al poluării, ameliorarea asigurărilor de şomaj, locuinţe şi servicii de sănătate.

Conservatorii, al căror program este opusul programului său, şi, într-un anumit grad, al liberalilor, au criticat propunerile acestuia ca prea costisitoare sau nerealiste.

Dar, prin programul său social, NPD a atras alegătorii în masă, dezamăgiţi de Blocul din Quebec. El i-a sedus, de asemenea, pe francofoni, adoptând cu fermitate formula "două naţiuni".

"El a pledat pentru un Guvern central puternic, la Ottawa, pentru Canada anglofonă, şi un Guvern puternic la Quebec", a precizat Wiseman.

O fostă militantă, devenită cadru universitar, Judy Rebick, apreciază, la rândul său, că NPD a răspuns dorinţei alegătorilor de a auzi un mesaj pozitiv.

"Oamenii s-au săturat de vechile sloganuri de partid. Iar Layton a dus o campanie hotărât pozitivă", a declarat Rebick, care predă la Universitatea Ryerson din Toronto.

"Când Quebecul s-a schimbat, aşa cum a făcut-o, Layton a devenit, în mod brusc, o alternativă pentru Harper", a adăugat ea.

Popularitatea acestuia s-a extins rapid şi prin intermediul noilor media sociale, apreciază Henry Milner, specialist în alegeri la Universitatea din Montreal.

La terminarea alegerilor, luni seara, el a rostit un discurs triumfal, în faţa unei mulţimi de simpatizanţi, care l-au aclamat cu entuziasm, anunţând că va continua în Parlament "lupta pentru schimbare" şi că preferă să fie "o forţă de propunere, decât de opoziţie".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici