- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Un partid rus încearcă să blocheze în justiţie candidatura lui Vladimir Putin la legislative
Un partid de opoziţie din Rusia a anunţat joi că a cerut unui tribunal să împiedice candidatura preşedintelui Vladimir Putin la alegerile legislative de luna viitoare, pe motiv cu funcţia sa îi oferă un avantaj incorect, relatează Reuters.
Putin conduce lista electorală a formaţiunii Rusia Unită, pentru alegerile de la 2 decembrie. În opinia criticilor săi, Kremlinul îşi va folosi influenţa pentru a manipula votul în favoarea acestui partid. Oficialii ruşi neagă aceste acuzaţii.
Nikita Belih, liderul Uniunii Forţelor de Dreapta, un mic partid liberal de opoziţie, a declarat că demarează o acţiune în justiţie împotriva lui Putin.
"Partidul nostru a depus ieri (miercuri-n.r.) un dosar la Curtea Supremă, în care îi cere să îl excludă pe Vladimir Putin de pe lista de candidaţi a (formaţiunii) Rusia Unită, pentru alegerile parlamentare", a afirmat el într-o conferinţă de presă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Istoria salatei de boeuf. Cum a fost descoperită și cum au evoluat rețetele de-a lungul timpului
-
Curtea de Apel Bucureşti a amânat pronunţarea în procesul în care Călin Georgescu contestă anularea alegerilor
-
Bursa de Valori de la Bucureşti încheie 2024 cu o apreciere de 8,8% prin prisma BET
-
Ce urmăresc experţii în 2025, în materie de apărare şi securitate: Carta Albă pentru apărare a Comisiei Europene, golurile lăsate de posibila schimbare de politică a SUA faţă de Europa şi războaiele din Ucraina şi Orientul Mijlociu
Acesta a precizat că motivele procesului sunt reprezentate de "încălcările repetate ale legii" comise de Putin. În opinia lui, Kremlinul îşi foloseşte influenţa administrativă pentru a consolida Rusia Unită şi a îngreuna situaţia opoziţiei.
Administraţia prezidenţială nu a putut fi contactată imediat pentru a face comentarii.
Potrivit sondajelor de opinie, Rusia Unită va câştiga circa 60 la sută din voturi la alegeri, în timp ce rivalii cei mai puternici sunt creditaţi cu rezultate foarte slabe.
Putin exploatează o prevedere legală care le permite oficialilor aleşi să candideze pentru Parlament şi apoi să renunţe la mandat, după alegeri.
Liderul rus susţine că se va retrage din funcţie după expirarea celui de-al doilea mandat al său, anul viitor, conform prevederilor Constituţiei.
Săptămâna aceasta el a declarat că un rezultat bun al formaţiunii Rusia Unită la alegeri îi va acorda "dreptul moral" de a influenţa Guvernul după ce se va retrage de la preşedinţie.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO