- Home
- Externe
- LONDRA, (03.01.2018, 10:30)
- Andrei Ionascu
Un pasager a folosit ieşirea de urgenţă a avionului, supărat că a aşteptat prea mult. Poliţia a intervenit de urgenţă | VIDEO
Un pasager al unei curse aeriene pe ruta Londra-Malaga a folosit ieşirea de urgenţă şi s-a urcat pe aripa stângă a avionului, în semn de protest faţă de întârzierea cu o oră a îmbarcării şi cu jumătate de oră în cazul debarcării, relatează site-ul BBC News.

Un pasager al unui avion a folosit ieşirea de urgenţă, în semn de protest faţă de întârzierea cursei
Incidentul neobişnuit a avut loc în ziua de Anul Nou. Bărbatul, un cetăţean polonez în vârstă de 57 de ani, a rămas timp de câteva minute pe aripa aeronavei, după aterizarea la Malaga.
Pasagerul avea asupra sa bagajul de mână şi a fost convins în cele din urmă să revină în avion, apoi a fost reţinut de către poliţia spaniolă.
"Poliţia aeroportului din Malaga a arestat imediat pasagerul în cauză şi întrucât a fost vorba despre o încălcare a reglementărilor spaniole privind siguranţa şi securitatea, situaţia este gestionată de către autorităţile spaniole", a precizat un purtător de cuvânt al companiei Ryanair, care a operat zborul pe ruta Londra-Malaga.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
CLICK PE IMAGINEA DE MAI JOS PENTRU A VEDEA CLIPUL VIDEO










Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe