Prima pagină » Știri externe » Un pasager al avionului prezidenţial polonez şi-ar fi sunat soţia în momentul accidentului

Un pasager al avionului prezidenţial polonez şi-ar fi sunat soţia în momentul accidentului

Un parlamentar polonez şi-a sunat soţia în timpul accidentului avionului prezidenţial, la bordul căruia se afla, potrivit săptămânalului Wprost, care a intrat în posesia celor 57 de volume de documente despre catastrofa de la Smolensk, relatează Radio Polonia, în pagina electronică de marţi.
Un pasager al avionului prezidenţial polonez şi-ar fi sunat soţia în momentul accidentului

Văduva lui Leszek Deptula din cadrul Partidului Ţărănesc, Joanna Krasowska-Deptula, a declarat că nu a răspuns, dar apelul a fost înregistrat de serviciul de mesagerie vocală.

„Între orele 09.00 – 09.30, am primit pe telefon o alertă de la mesageria vocală care conţinea un apel de la soţul meu în care acesta striga: «Asia, Asia». Am putut auzi zgomote şi lovituri pe fundal, precum şi vocea soţului meu, tot pe fundal„, le-a spus Krasowska-Deptula anchetatorilor.

„Am auzit mai multe voci (…). Nu am recunoscut niciun cuvânt, erau multe ţipete”, a adăugat ea, afirmând că înregistrarea durează două-trei secunde.

Joanna Krasowska-Deptula a ascultat mesajul după ce a aflat despre prăbuşirea avionului de la televiziune.

La scurt timp după aceea, mesajul a fost şters, după care văduva parlamentarului a raportat existenţa apelului Agenţiei pentru Securitate Internă, care încearcă să găsească mesajul.

Între timp, Krasowska-Deptula a declarat pentru săptămânalul Wprost că este 100 la sută sigură că era vocea soţului ei şi că mesajul a fost înregistrat în momentul accidentului. Ea nu a fost informată de Agenţia pentru Securitate Internă în legătură cu rezultatele anchetei.

Avionul prezidenţial polonez s-a prăbuşit la 10 aprilie, la ora 08.56 (09.56 ora României), potrivit agenţiei ruse Itar-Tass. Preşedintele Lech Kaczynski, soţia acestuia, Maria, şi alte 94 de persoane aflate la bordul avionului Tupolev 154 au murit în această catastrofă.