- Home
- Externe
- MOSCOVA, (09.03.2015, 19:00)
- Valentin Vidu - Mediafax
Un pod feroviar care lega regiunea Lugansk şi Ucraina, aruncat în aer
Un pod feroviar care asigura o legătură între regiunea Lugansk, aflată sub controlul rebelilor proruşi, şi Ucraina a fost aruncat în aer de către persoane necunoscute, a declarat luni un lider rebel, citat de agenţia rusă de stat Tass.

Un pod feroviar care lega regiunea Lugansk şi Ucraina, aruncat în aer (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Aceasta este linia ferată care putea să fie folosită pentru aprovizionarea Ucrainei cu cărbune", a declarat "ministrul pentru situaţii de urgenţă al republicii populare" de la Lugansk )LPR) Serghei Ivanuşkin.
Liderul rebel a precizat că podul feroviar se afla în apropiere de Gorsk, într-o zonă aflată sub controlul autorităţilor ucrainene.
El a precizat că un conductor de tren este cel care a semnalat că podul era avariat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Elon Musk, iritat de postările unui europarlamentar român: "A încercat să intervină în alegerile din SUA”
-
Trei ani de război în Ucraina. Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
-
Bolojan contrazice politica lui Trump: Este necesar ca Ucraina şi Uniunea Europeană să fie implicate în negocierile de pace
Pe de altă parte, separatişti proruşi au lansat luni dimineaţa un atac asupra unor poziţii pe care forţele ucrainene le deţin în satul Şirokino, în apropiere de Mariupol, a anunţat cartierul general militar al oraşului pe pagina de Facebook, citat de agenţia Unian.
"La ora (locală) 9.30 (9.30, ora României), inamicul a lansat un asalt asupra forţelor (ucrainene) de la Şirokino, iar confruntările continuau" la prânz, când cartierul general a postat mesajul pe Facebook. "Forţele ucrainene îşi menţin poziţiile", se arăta în mesaj, în care se preciza că "inamicul atacă cu armament uşor şi mortar".
Potrivit militarilor din oraş, portul, considerat o poziţie-cheie, nu se află în pericol.
Persoane înarmate au atacat poziţii aflate sub controlul armatei ucrainene de 16 ori începând de duminică, în unele puncte cu artileria grea, a declarat pentru Unian centrul de presă al operaţiunii "antiteroriste".
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe