„Inutilă, ineficientă, injustă. Nu reformei muncii. Grevă generală”, proclama o banderolă afişată la Puerta de Alcala, locul manifestaţiei madrilene.
Principalele sindicate spaniole, UGT şi CCOO, au convocat proteste în 60 de oraşe, pentru a denunţa reforma muncii menită să lupte împotriva unui şomaj de aproape 23 la sută, dar şi pentru „apărarea serviciilor publice”, vizate de măsuri de austeritate.
La Madrid, ca şi la Barcelona, al doilea oraş al ţării, manifestaţiile au reunit zeci de mii de persoane, potrivit jurnaliştilor prezenţi.
Sindicatele au estimat participarea la 500.000 de manifestanţi în Madrid şi 450.000 în Barcelona, în timp ce poliţia a apreciat că erau 30.000 de protestatari la Madrid şi 17.000 la Barcelona.
Zeci de mii de persoane au defilat de asemenea în celelalte mari oraşe. Potrivit poliţiei, la Sevilia şi Malaga erau câte 15.000 de manifestanţi, la Granada 9.000, la Valencia 5.000 şi tot atâţia la Cordoba, Almeria şi Cadix.
„Am venit pentru că sunt convins că neoliberalismul ne conduce la dezastru”, a explicat un manifestant madrilen, Antonio Martinez, profesor pensionar în vârstă de 64 de ani, care afişa o pancartă pe care scria „Pentru ca nepoţii noştri să nu fie sclavi”.
Adunată la Puerta de Alcala, mulţimea a ţinut un minut de reculegere în memoria victimelor atentatelor islamiste de la 11 martie 2004 de la Madrid, soldate cu 191 de morţi, înainte de a asculta apelurile la grevă generală.
„Dacă Guvernul nu rectifică (reforma muncii), va exista un conflict şi nu se va termina la 29” martie, a avertizat Ignacio Fernandez Toxo, secretarul general al CCOO (Comisiones obreras).
Principala ţintă a sindicatelor este noua reformă adoptată la 11 februarie de Guvernul conservator al lui Mariano Rajoy, pentru a flexibiliza piaţa muncii, care include scăderea indemnizaţiilor de concediere şi măsuri pentru stimularea angajării tinerilor.
Obiectivul este relansarea înfiinţării de locuri de muncă, într-o ţară în care rata şomajului este de 22,85 la sută şi de 48,6 la sută în rândul tinerilor sub 25 de ani.
Sindicatele apreciază însă că această măsură va facilita concedierile. Guvernul a prevăzut deja o creştere a şomajului, care va atinge în 2012 un nou nivel, de 24,3 la sută.