- Home
- Externe
- ATENA, (31.03.2016, 15:13)
- Valentin Vidu - Mediafax
Un prim grup de 500 de refugiaţi şi migranţi urmează să fie trimis din Grecia înapoi în Turcia luni
Un prim grup de 500 de refugiaţi şi migranţi urmează să fie trimis din Grecia înapoi în Turcia, luni, în baza Acordului UE-Turcia încheiat luna aceasta, a anunţat joi o sursă de la Comisia Europeană (CE), relatează AFP online.
Urmărește
502 afișări
Un prim grup de 500 de refugiaţi şi migranţi urmează să fie trimis din Grecia înapoi în Turcia luni ( Imagine Alexandru Hojda / Mediafax Foto)
"Există un angajament major între Grecia şi Turcia în vederea trimiterii a 500 de persoane înapoi (în Turcia) pe 4 aprilie, în cazul în care nu intervine ceva în ultimul moment", a declarat această sursă pentru AFP.
Persoanele care vor fi trimise înapoi vor fi "sirieni care nu au cerut azil, afgani şi pakistanezi", a adăugat oficialul citat, confirmând că este vorba despre prima operaţiune de acest fel în baza acordului dintre Bruxelles şi Ankara.
Oficialul citat nu a precizat de pe care dintre cele cinci insule din Marea Egee ce găzduiesc în prezent refugiaţi şi migranţi va fi efectuată operaţiunea şi nici dacă se va desfăşura pe mare sau aerian.
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXCLUSIV: Politicile economice ale lui Trump şi consecinţele lor economice. Implicaţii pentru România
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
Peste 51.000 de refugiaţi şi migranţi sunt blocaţi în Grecia, iar alte sute de persoane continuă să sosească zilnic din Turcia, în pofida acordului cu UE privind limitarea afluxului de migranţi, care a intrat în vigoare pe 20 martie.
Dintre ei, aproximativ 11.000 de persoane se află la Idomeni, la frontiera dintre Grecia şi Macedonia, iar alte aproximativ 5.700 de persoane se află în portul Pireu, lângă Atena, unde aşteaptă, fără şanse, ca ţările din Balcani să-şi deschidă frontierele şi să le permită să-şi continue drumul către nordul Europei.
Citeşte şi: Ambasadorul ungar în Macedonia avertizează că migranţii pot folosi rute noi, inclusiv prin România
Citeşte şi: Mii de refugiaţi au protestat la Atena faţă de intrarea în vigoare a Acordului UE-Turcia
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Ultranaţionalistul sârb Vojislav Seselj, achitat de acuzaţii de crime de război în Balcani
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe