Mike Pompeo s-ar putea întâlni cu oficiali chinezi, în efortul de reducere a tensiunilor bilaterale

Publicat: 13 06. 2020, 13:18
Actualizat: 22 10. 2021, 18:43

Mike Pompeo, secretarul de Stat al SUA, va avea o întrevedere cu oficiali din China, în cadrul eforturilor de reducere a tensiunilor dintre cele mai mari economii ale lumii, afirmă surse de la Washington şi Beijing.

Reuniunea ar urma să aibă loc în statul american Hawaii, conform unor oficiali citaţi de site-ul Politico.com.

Potrivit cotidianului South China Morning Post, delegaţia Chinei va fi condusă de diplomatul Yang Jiechi, directorul Oficiului pentru Afaceri Externe din cadrul Partidului Comunist chinez.

Departamentul de Stat american şi Ambasada Chinei de la Washington au refuzat să facă vreun comentariu pe această temă. Dacă va avea loc, reuniunea va fi prima între oficiali americani şi chinezi începând din ianuarie.

Tensiunile dintre Statele Unite şi China s-au amplificat în ultimele luni. Administraţia Donald Trump a criticat dur China pentru lipsa de transparenţă privind izbucnirea pandemiei şi pentru încercările de consolidare a controlului politic asupra provinciei autonome chineze Hong Kong, fostă colonie britanică.

Administraţia de la Beijing a respins acuzaţiile SUA.