Un raport al Congresului cere consolidarea influenţei americane în China

Publicat: 14 02. 2011, 15:09
Actualizat: 06 11. 2012, 13:34

Acest raport, care urmează să fie publicat marţi dar a cărui copie a fost obţinută de AFP, afirmă că Statele Unite sunt în întârziere în raport cu politica Chinei privind influenţarea opiniei publice în favoarea sa în străinătate.

Raportul, comandat de principalul senator republican din cadrul comisiei, Richard Lugar, cere Statelor Unite să deschidă mai multe centre culturale în China şi să trimită mai mulţi studenţi.

Acesta critică, de asemenea, Departamentul de Stat, pe care îl acuză că nu acţionează suficient pentru a combate cenzura chineză pe Internet.

„Există puţine îndoieli că în următorii 50 de ani va avea loc o competiţie între ţările noastre, la fel cum Statele Unite şi Uniunea Sovietică au rivalizat pentru a găsi aliaţi şi a exercita o influenţă mondială în următorii 50 de ani”, se arată în raport.

Textul menţionează că China trimite anual 130.000 de studenţi în Statele Unite, de zece ori mai mult decât numărul americanilor care merg să studieze în China.

El subliniază, de asemenea, că Beijingul a deschis 70 de institute Confucius în Statele Unite, unde americanii pot să înveţe chineză şi să se familiarizeze cu cultura ţării, în timp ce Statele Unite, la rândul lor, nu au decât cinci instituţii în China care oferă biblioteci cu acces liber.

Presa publică din China este, de asemenea, în expansiune rapidă în Statele Unite, unde agenţia China Nouă tocmai şi-a deschis un birou în Times Square din New York.

„Am fost depăşiţi în acest aspect al politicii externe de către China, care este în măsură să profite de deschiderea sistemului american pentru a-şi transmite mesajul în diverse moduri, utilizând caracterul fundamental închis al propriului sistem pentru a contracara eforturile americane”, arată raportul.

De altfel, în pofida discursului secretarului american de Stat, Hillary Clinton, în ianuarie 2010, ce apăra libertatea Internetului, Departamentul de Stat nu a deblocat decât 20 de milioane de dolari din 50 de milioane alocaţi de Congres pentru a combate cenzura practicată de China şi alte ţări pe Internet, subliniază raportul.

Textul cere Congresului să încredinţeze această misiune nu Departamentului de Stat, care trebuie să „interacţioneze în fiecare zi cu China”, ci unei alte agenţii guvernamentale, Broadcasting Board of Governors, care supervizează deja Radio Free Asia şi Voice of America.