- Home
- Externe
-
NEW YORK, (18.10.2011, 06:31)
- Ioana Bojan ,
Un raport ONU evocă sute de execuţii secrete în Iran
Peste 300 de execuţii secrete au avut loc anul trecut în Iran, ţară care execută deja oficial sute de condamnaţi în fiecare an, potrivit unui raport ONU, obţinut luni de AFP.

Un raport ONU evocă sute de execuţii secrete în Iran (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Aceste execuţii secrete, în închisoarea Vakilabad din Machad (nord-est), au fost comise "cu încălcarea legii iraniene", fără prezenţa avocaţilor şi a membrilor familiilor celor condamnaţi, se arată în raportul redactat de Ahmed Shaheed, noul raportor al ONU privind situaţia drepturilor omului în Iran.
De la începutul anului, cel puţin 146 de execuţii secrete au fost comise în Iran, potrivit raportorului, care citează mărturii şi organizaţii de apărare a drepturilor omului.
Cel puţin 83 de persoane, între care şi trei deţinuţi politici, au fost executate oficial numai în luna ianuarie 2011, potrivit raportului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
-
SUA fac presiuni asupra Ucrainei pentru a retrage rezoluţia ONU care cere retragerea forţelor ruse
-
Dragobete 2025, sărbătoarea iubirii la români. Ce să NU faci pe 24 februarie dacă vrei să ai noroc în dragoste
Documentul, care va fi prezentat miercuri Adunării Generale a ONU, evocă încălcări ale drepturilor omului "sistematice" în această ţară şi "creşterea dramatică a numărului execuţiilor".
Cel puţin o persoană a fost condamnată la moarte în 2011 pentru apostazie, în timp ce peste 100 de execuţii anunţate oficial aveau legătură cu traficul de droguri. Pedeapsa capitală s-a mai aplicat şi pentru violuri, omucideri, acte imorale şi răpiri, potrivit acestui document.
Printre persoanele condamnate la moarte, peste 100 au sub 18 ani, în pofida faptului că execuţia minorilor este interzisă de convenţiile internaţionale la care a aderat şi Iranul, potrivit raportorului.
Conform raportului, sute de militanţi, jurnalişti, studenţi, regizori, artişti şi avocaţi au fost arestaţi de regimul preşedintelui iranian Mahmoud Ahmadinejad de la realegerea sa în 2009.
Raportul de 21 de pagini evocă numeroase cazuri particulare, inclusiv ale lui Mir Hossein Moussavi şi Mehdi Karoubi, lideri ai opoziţiei care au candidat împotriva lui Ahmadinejad în 2009 şi au fost consemnaţi la domiciliu din februarie.
Moussavi, fost prim-ministru, a pierdut "mult în greutate", iar Karoubi, fost preşedinte al Parlamentului, "nu a fost autorizat să îşi vadă medicul, în pofida problemelor respiratorii".
Misiunea iraniană la ONU nu a comentat până în prezent aceste informaţii.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe