Un român este acuzat că a intrat cu buldozerul în mai multe locuinţe, în Marea Britanie, pentru că nu ar fi fost plătit

Publicat: 14 08. 2018, 13:30
Actualizat: 04 04. 2020, 01:21

Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, ar fi folosit un buldozer pentru a demola cinci case noi, în valoare de aproximativ 800.000 de lire sterline fiecare, construite de compania McCarthy and Stone. Suspectul a lucrat o perioadă pentru această firmă de construcţii.

Românul, care locuieşte în Harrow, nord-vestul Londrei, a fost arestat de poliţie în cursul după-amiezii de sâmbătă.

Mai mulţi martori oculari au declarat că bărbatul râdea şi fotografia distrugerile cauzate şi le-ar fi spus poliţiştilor că nu a fost plătit şi din acest motiv a distrus casele.

„Părea fericit. Când a fost încătuşat de poliţie nu a cauzat probleme”, a declarat un locuitor din zonă, William Griffiths, 67 de ani.

Imaginile pot fi vizualizate aici.