Un saudit arestat în SUA voia să atace mai multe ţinte, inclusiv casa lui George W. Bush
Un saudit a fost arestat în Statele Unite pentru achiziţionarea unor produse chimice şi echipamente care permit fabricarea unei bombe, şi pentru că a identificat mai multe ţinte, între care şi casa fostului preşedinte american George W. Bush, a anunţat joi Departamentul de Justiţie, citat de AFP.
Tânărul în vârstă de 20 de ani, identificat de comunicatul Departamentului de Justiţie drept Khalid Ali-M Aldawsari, de naţionalitate saudită, care locuieşte legal în Texas, în sudul SUA, a fost arestat miercuri seara şi este acuzat de tentativă de utilizare a unei arme de distrugere în masă.
Potrivit FBI, Aldawsari şi-a adresat un mesaj cu titlul "ŢINTE BUNE", în care figura o listă cu două tipuri de ţinte: baraje hidroelectrice şi centrale nucleare. Într-un alt mesaj cu titlul "casa tiranului", el nota adresa casei fostului preşedinte George W. Bush, din Dallas.
Aldawsari viza de asemenea un club de noapte, în care intenţiona să utilizeze păpuşi în care erau ascunşi explozivi, plasate într-un rucsac, potrivit documentelor justiţiei.
El urmează să compară în faţa unui tribunal texan vineri.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului