Un seism de magnitudine 6,1 s-a produs în Insulele Sumatra

Publicat: 21 04. 2012, 06:56
Actualizat: 22 06. 2020, 23:30

Cutremurul s-a produs sâmbătă la ora 5.14 ora locală (2.14, ora României), la 472 de kilometri la sud-vest de Banda Aceh, partea nordică a Sumatrei, la o adâncime de aproximativ 34 de kilometri. După primele rapoarte, nu au fost semnalate distrugeri.

Provincia Banda Aceh a fost lovită de două cutremure importante la începutul lunii aprilie care au declanşat o alertă de tsunami în tot Oceanul Indian.

Primul dintre aceste cutremure, care nu a provocat distrugeri majore, a fost considerat ca fiind cel mai puternic de la cel din 2004, care a dus la moartea a 170.000 de persoane în Banda Aceh.