Prima pagină » Știri externe » Femeia care îl acuză pe Strauss-Kahn a făcut curăţenie în altă cameră înainte de a denunţa faptele

Femeia care îl acuză pe Strauss-Kahn a făcut curăţenie în altă cameră înainte de a denunţa faptele

Presupusa victimă a lui Dominique Strauss-Kahn a oferit, sub jurământ, "o descriere eronată" a agresiunii sexuale suferite, omiţând să precizeze că a făcut curat în altă cameră înainte de a denunţa faptele incriminate, a dezvăluit vineri procurorul.
Femeia care îl acuză pe Strauss-Kahn a făcut curăţenie în altă cameră înainte de a denunţa faptele

„Reclamanta a recunoscut de atunci că descrierea sa a fost eronată şi că după incidentul din camera 2806 a făcut curăţenie în camera vecină, apoi s-a întors în camera (lui Dominique Strauss-Kahn) înainte de a raporta incidentul superiorului său”, a explicat biroul procurorului Cyrus Vance într-o scrisoare adresată avocaţilor fostului director al FMI şi datată joi.

În săptămânile următoare faptelor, tânăra a povestit de „mai multe ori” anchetatorilor că după ce a fost agresată, s-a refugiat pe culoarul de la etajul 28 al hotelului, unde se afla camera lui Dominique Strauss-Kahn, precizează documentul.

Ea a explicat că a aşteptat astfel ca presupusul său agresor să iasă din cameră pentru a denunţa faptele superiorului său, ajuns la etaj la scurt timp după presupusa agresiune.

„Reclamanta a reiterat această versiune a faptelor sub jurământ, în faţa Camerei de acuzare (grand jury)”, a precizat biroul procurorului.

Magistratul a precizat că „în timpul anchetei, reclamanta i-a minţit pe asistenţii procurorului în legătură cu mai multe alte subiecte cum ar fi trecutul său, circumstanţele prezentate şi relaţiile personale”.

În cadrul unei scurte audieri-surpriză de zece minute la tribunalul din Manhattan, procurorul Cyrus Vance i-a cerut judecătorului să îi ridice arestul la domiciliu lui Dominique Strauss-Kahn, în urma dezvăluirilor care au decredibilizat-o pe reclamantă, o cameristă originară din Guineea, în vârstă de 32 de ani. Aceasta din urmă afirmă că Strauss-Kahn a încercat să o violeze la 14 mai într-o cameră a hotelului Sofitel din New York.

Justiţia newyorkeză l-a eliberat pe propria răspundere pe Dominique Strauss-Kahn, afirmând însă că cercetarea lui pentru agresiuni sexuale va continua. Cauţiunea în valoare de şase milioane de dolari i-a fost restituită acuzatului, care nu şi-a recuperat însă paşaportul, păstrat de justiţia americană. O audiere ulterioară este fixată pentru 18 iulie.

Procurorul din Manhattan se îndreaptă către abandonarea acţiunii judiciare curente împotriva lui Strauss-Kahn, a recunoscut vineri unul dintre avocaţii acuzării, asigurând însă că dispune de „dovezi materiale” care îl incriminează pe fostul director al FMI de tentativă de viol.

„Credem că procurorul districtului pune bazele unei abandonări a acţiunii judiciare”, a declarat Kenneth Thompson în faţa presei, după audiere.

El a menţinut totuşi acuzaţiile clientei sale, calificând drept „minciuni” informaţiile potrivit cărora ea ar fi implicată în trafic de droguri, unul dintre motivele care a determinat acuzarea să se îndoiască de mărturia sa.

„Ea nu a schimbat nici măcar un cuvânt” din versiunea sa asupra faptelor, a adăugat avocatul, contrazicând declaraţiile procurorului din Manhattan.

Thompson a declarat că clienta sa i-a spus: „Voi apărea în faţa camerelor de luat vederi pentru a spune lumii întregi ce a făcut Dominique Strauss-Kahn”. El a recunoscut însă că tânăra a „comis erori”.