Israelul şi palestinienii au relansat negocierile de pace după şapte ani, la conferinţa de pace de la Annapolis, din noiembrie, desfăşurată sub egida Statelor Unite.
Cele două părţi au convenit să încerce să încheie un acord privind crearea unui stat palestinian, înainte de sfârşitul mandatului preşedintelui american George W. Bush, peste un an.
"Propun fie un referendum, fie alegeri, însă ar trebui să aibă loc la sfârşitul negocierilor", a declarat Peres, cu ocazia conferinţei anuale de securitate şi politică Herzliya a Israelului, care a început la Parlament.
Peres a precizat că Guvernul, dar şi partidele de opoziţie din Parlament, trebuie "să formuleze o poziţie (…) pentru ca oamenii să poată decide".
Membrii de dreapta ai Parlamentului se opun acestei iniţiative de pace a Guvernului condus de premierul israelian Ehud Olmert. Un important partener de coaliţie a părăsit Cabinetul săptămâna trecută, în semn de protest faţă de aceste negocieri.