Un submarin israelian s-a întors în Marea Mediterană prin Canalul Suez
Un submarin israelian din clasa Delfin a revenit în Marea Mediterană prin Canalul Suez, pe care l-a traversat recent pentru manevre în Marea Roşie, a anunţat postul public de radio din Israel.

Un submarin israelian s-a întors în Marea Mediterană prin Canalul Suez (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Potrivit postului de radio, traversarea fără precedent a Canalului Suez de către un asemenea submarin "trebuie înţeleasă ca un mesaj adresat Iranului".
Un purtător de cuvânt militar israelian a refuzat să facă vreun comentariu.
Presa israeliană a afirmat că acest submarin traversase canalul ziua, escortat de nave ale marinei de război egiptene, pentru a sosi în Golf, în loc să ocolească toată Africa pe la Capul Bunei Speranţe, ca în trecut.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
Potrivit cotidianului israelian Yediot Aharonot, "Egiptul şi Israelul au vrut astfel să-şi demonstreze coordonarea faţă de continuarea de către Iran a programului său nuclear".
Liderii israelieni subliniază frecvent că proiectul atribuit Iranului, de dotare cu bomba atomică, ameninţă atât Israelul, cât şi ţările arabe moderate.
Ei au apreciat cooperarea cu autorităţile egiptene, mai ales pentru supravegherea intensificată la frontiera dintre Egipt şi Fâşia Gaza, controlată de mişcarea islamistă Hamas.
Egiptul este, împreună cu Iordania, singura ţară care a semnat un tratat de pace cu Israelul, în 1979.
Israelul dispune de trei submarine ultramoderne din clasa Delfin care, potrivit presei străine, ar fi capabile să lanseze rachete cu ogive nucleare.
Unul dintre cele trei vase se află în permanenţă în Golf, iar un altul se află în Mediterană, potrivit Yediot Aharonot.
Israelul a comandat alte două submarine Delfin de la Germania, iar unul dintre acestea urmează să fie livrat în curând.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

