- Home
- Externe
- WASHINGTON, (24.03.2017, 10:07)
- Mircea Olteanu
Un susţinător al colonizării evreieşti în Cisiordania şi un CRITIC al soluţiei cu două state, confirmat drept ambasador al SUA în Israel
David Friedman, un susţinător al activităţilor evreieşti de colonizare în Cisiordania şi un critic al soluţiei cu două state, a fost aprobat de Senatul american în funcţia de ambasador al Statelor Unite în Israel, cu 52 de voturi pentru şi 46 împotrivă, informează BBC News online.
Urmărește
690 afișări
Un susţinător al colonizării evreieşti în Cisiordania a fost confirmat drept ambasador al SUA în Israel
Friedman, care a fost consilier al lui Donald Trump în perioada cursei pentru Casa Albă, se opune soluţiei coexistenţei a două state, israelian şi palestinian, spunând că este o "iluzie", şi-a manifestat susţinerea faţă de activităţile evreieşti de colonizare în Cisiordania şi este în favoarea mutării Ambasadei SUA la Ierusalim.
Mutarea ambasadei americane în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, în pofida obiecţiilor Autorităţii Palestiniene, care vrea ca Ierusalimul de Est să fie capitala viitorului stat palestinian, ar putea conduce la o nouă intensificare a conflictului între israelieni şi palestinieni.
În cursul audierii în Senat, Friedman şi-a cerut scuze pentru afirmaţiile dure din trecut şi a promis că va dovadă de "respect şi moderaţie".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a salutat nominalizarea lui Friedman.
În trecut, Friedman a acuzat liderii palestinieni de corupţie şi a declarat că palestinienilor nu le pasă dacă sunt conduşi de Mahmoud Abbas, liderul Autorităţii Palestiniene, sau de premierul Benjamin Netanyahu.
Citeşte şi: Premierul Chinei: Beijingul nu vrea să militarizeze insulele controlate în Marea Chinei de Sud
Citeşte şi: Francois Fillon îl acuză pe Francois Hollande că ar fi orchestrat campania de presă împotriva candidaturii sale/ Răspunsul preşedintelui
Citeşte şi: Angela Merkel nu se teme că alte state UE ar putea dori să părăsească Blocul comunitar după Brexit
Citeşte şi: Poliţiştii din Peru au confiscat un transport de cocaină, pachetele fiind ambalate cu faţa lui Messi
Citeşte şi: Un apropiat al Angelei Merkel cere expulzarea extracomunitarilor care abuzează de asistenţa socială
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe