Femeia, de 39 de ani, a fost arestată miercuri de poliţişti la domiciliul său din Choisy-le-Roi. Ea este suspectată că a obligat aproximativ 40 de fete, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, să se prostitueze cu oameni de afaceri bogaţi, din Orientul Mijlociu.
Femeia le cerea bărbaţilor abordaţi în hoteluri de lux sau în cabarete din Paris între 300 și 2.000 de euro, iar o noapte întreagă putea costa şi 10.000 de euro.
Prostituatele trebuiau să îi dea matroanei 30 la sută din câştigurile lor, potrivit publicaţiei Le Parisien. Mai multe tinere au declarat în timpul audierilor că au fost ameninţate şi agresate de proxenetă.
Potrivit Le Parisien, "unele prostituate au fost trimise în Germania şi în Elveţia pentru a se prostitua".
Acuzata şi-a minimalizat rolul în reţea, spunând că şi ea se prostitua.