Un tânăr din Republica Moldova a murit într-un centru de detenţie preventivă din Moscova
Un bărbat în vârstă de 22 de ani din Republica Moldova a murit într-un centru de detenţie preventivă din Moscova, relatează presa rusă, citată de PRO TV Chişinău.

Un tânăr din Republica Moldova a murit într-un centru de detenţie preventivă din Moscova (Imagine: Ovidiu Vanghele/Arhiva Mediafax Foto)
Tânărul, care a decedat duminică, a fost arestat la sfârşitul lunii aprilie, fiind acuzat de tâlhărie. Iniţial, medicii legişti au declarat că pe trupul neînsufleţit al acestuia nu au fost depistate leziuni corporale, relatează PRO TV Chişinău.
Ulterior, o expertiză mai amănunţită a scos la iveală prezenţa unor vânătăi pe spate, potrivit presei. Între timp, anchetatorii ruşi au interogat mai mulţi angajaţi ai centrului de detenţie.
Contactat de PRO TV Chişinău, Ministerul moldovean al Afacerilor Externe a declarat că nu cunoaşte acest caz.
ULTIMELE ȘTIRI
-
SUA fac presiuni asupra Ucrainei pentru a retrage rezoluţia ONU care cere retragerea forţelor ruse
-
Dragobete 2025, sărbătoarea iubirii la români. Ce să NU faci pe 24 februarie dacă vrei să ai noroc în dragoste
-
Horoscop 24 februarie 2025. Ce rezervă astrele de Dragobete. Zodiile care trebuie să fie atente la cheltuieli
Potrivit presei de la Moscova, în ultimele luni au fost înregistrate cel puţin trei decese în centrele de detenţie.
Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a ordonat procuraturii generale să investigheze cu atenţie aceste cazuri.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

