Spargerea din 2019 de la Muzeul Green Vault din Dresda a dus la furtul a 21 de bijuterii care conţineau peste 4.300 de diamante.
Un tribunal german a condamnat marţi cinci bărbaţi pentru furtul unor bijuterii din secolul al XVIII-lea în valoare de peste 100 de milioane de dolari dintr-un muzeu din Dresda, în 2019.
Aceştia au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea cuprinse între patru ani şi patru luni şi şase ani şi trei luni. Unul dintre inculpaţi a fost achitat.
Tribunalul de stat din Dresda a decis că cei cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 24 şi 29 de ani, au fost responsabili de spargerea din 25 noiembrie 2019 a Muzeului Green Vault din oraşul din estul Germaniei şi de furtul a 21 de bijuterii care conţineau peste 4.300 de diamante, cu o valoare totală asigurată de cel puţin 113,8 milioane de euro.
Oficialii au declarat la momentul respectiv că printre obiectele sustrase se numără o broşă mare cu diamante şi un epolet cu diamante, relatează
NBC News.
Aceştia au fost condamnaţi pentru incendiere deosebit de gravă în combinaţie cu vătămare corporală periculoasă, furt cu arme, distrugere de bunuri şi incendiere intenţionată.
Bărbaţii au aprins un foc chiar înainte de spargere pentru a întrerupe alimentarea cu energie electrică a luminilor stradale din faţa muzeului şi au dat foc, de asemenea, unei maşini aflate într-un garaj din apropiere înainte de a fugi la Berlin. Ei au fost prinşi câteva luni mai târziu în timpul unor raiduri în Berlin.
În ianuarie, a avut loc o înţelegere între apărare, procuratură şi instanţă, după ce majoritatea bijuteriilor furate au fost returnate.
Înţelegerea a fost acceptată de patru inculpaţi, care şi-au recunoscut ulterior implicarea în infracţiune prin intermediul avocaţilor lor. Cel de-al cincilea acuzat a recunoscut, de asemenea, că a făcut rost de obiecte precum topoarele folosite pentru a face găuri în vitrina muzeului.
Landul Saxonia, unde se află Dresda, ceruse în instanţă daune de aproape 89 de milioane de euro - pentru piesele care au fost returnate deteriorate, pentru cele care încă lipsesc şi pentru reparaţiile la vitrinele distruse şi la clădirea muzeului.
Muzeul Green Vault este unul dintre cele mai vechi muzee din lume. A fost înfiinţat în 1723 şi conţine tezaurul lui Augustus cel Puternic din Saxonia, care cuprinde aproximativ 4.000 de obiecte din aur, pietre preţioase şi alte materiale.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.