Un vapor care transporta acid sulfuric a naufragiat pe fluviul Rin

Publicat: 13 01. 2011, 10:38
Actualizat: 09 11. 2012, 12:40

Accidentul, a cărui cauză nu este cunoscută, a fost semnalat în jurul orei 05.00 (06.00 ora României), potrivit poliţiei. „Doi membri ai echipajului au fost salvaţi, dar alţi doi au fost declaraţi dispăruţi”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei fluviale, Paul-Heinz Meurisch.

Elicoptere echipate cu camere cu infraroşu au fost mobilizate pentru a-i găsi. Circulaţia fluvială în regiune este suspendată.

Vaporul, cu o lungime de 100 de metri, a început să se scufunde şi are chila în aer, potrivit poliţiei fluviale.

Nu se ştie pentru moment dacă există vreo scurgere de acid sulfuric, a precizat Meurisch.

Accidentul a avut loc în dreptul stâncii Lorelei, denumită astfel după numele unei nimfe din mitologia germanică ce atrăgea marinarii prin cântecele sale. În realitate, această stâncă domină o zonă deosebit de îngustă a fluviului Rin, unde curenţii sunt foarte puternici şi unde au loc numeroase accidente.