Un vicepreşedinte german al Parlamentului European demisionează din cauza acuzaţiilor de plagiat
„Renunţ, cu efect imediat, la responsabilitatea de vicepreşedinte al Parlamentului European, pentru a nu-l expune ca ţintă a unor atacuri împotriva conducerii singurei instituţii democratic legitime a Uniuni Europene (UE)”, a declarat ea, într-un comunicat.
Silvana Koch-Mehrin a renunţat, de asemenea, la funcţiile sale de preşedinte al grupului FDP în Parlamentul European, dar şi la postul din conducerea partidului liberal german, aliat al cancelarului Angela Merkel.
Urmând exemplul lui Karl-Theodor zu Guttenberg, fost ministru al Apărării, foarte popular, care a demisionat, în martie, din cauza numeroaselor „împrumuturi” ilegale din teza sa de drept, la Universitatea din Bayreuth, Silvana Koch-Mehrin a fost victima utilizatorilor de Internet, care i-au verificat doctoratul în istorie economică, susţinut în 1999, la Heidelberg (sud-vest).
Universitatea din Heidelberg a lansat o procedură pentru a verifica aceste acuzaţii şi a cerut, marţi, ca Silvana Koch-Mehrin să îşi prezinte apărarea.
De la cazul ministrului Apărării, în Germania s-a generalizat o „vânătoare” de plagiate, pe Internet, în rândul personalităţilor politice care au titlul de doctor.
Miercuri, Universitatea din Konstanz (sud-vest), a anunţat că retrage, din acelaşi motiv, titlul de doctor fiicei lui Edmund Stoiber, unul dintre cadrele CSU, formaţiunea din Bavaria înrudită cu Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a lui Merkel.
În Germania, titlul de doctor se bucură, în continuare, de o mare importanţă socială. Aproximativ două procente din populaţia activă se poate mândri cu deţinerea acestui titlu. În această ţară, un deputat din cinci este doctor, titlu care oferă o ascensiune profesională şi o creştere a remuneraţiei.