Un vulcan din Japonia a început să erupă. Traficul aerian şi feroviar, suspendat – VIDEO
Vulcanul Shinmoedake, situat în sudul insulei Kyushu, a început să erupă miercuri seara, constrângând 31 de locuitori din oraşul vecin Takaharu să-şi petreacă noaptea de joi spre vineri într-un centru de adăpost.
Cele două companii aeriene nipone ANA (All Nippon Airways) şi JAL (Japan Airlines) au fost nevoite să-şi anuleze zborurile cu plecare sau sosire la Miyazaki, în timp ce compania feroviară JR din Kyushu a suspendat de asemenea traficul în regiune.
Televiziunile au prezentat imagini cu muntele, înalt de 1.421 de metri, deasupra căruia se putea vedea o coloană de fum dens, în timp ce localnicii strângeau cenuşa de pe străzi cu lopeţile.
Deocamdată nu au fost semnalate pagube sau victime, a precizat poliţia.
Observatorul vulcanic din Kagoshima a ridicat cu o treaptă, la trei din totalul de cinci, nivelul de alertă, îndemnând la blocarea accesului pe munte, au afirmat oficialii.
Într-un comunicat, Agenţia meteorologică japoneză a precizat că Shinmoedake face parte din lanţul Kirishima, constituit din circa 20 de vulcani, iar o erupţie minoră s-a înregistrat deja în 2008.