Una din şase persoane fără adăpost din Londra provine din Europa de Est
Cifrele arată că numărul persoanelor fără adăpost provenind din ţări ca România şi Polonia a crescut după extinderea Uniunii Europene în 2004, multe dintre acestea ajungând să doarmă sub cerul liber din cauza creşterii chiriilor londoneze, relatează The Daily Mail.

Una din şase persoane fără adăpost din Londra provine din Europa de Est
Potrivit unui sondaj privind împrumuturile bancare, dat publicităţii săptămâna aceasta de publicaţia Hansard, 20 din cele 112 pesoane fără adăpost provin din Europa de Est. În Retridge, proporţia celor provenind din estul Europei este de aproape jumătate, iar în Lambeth de circa o treime.
Alena Brnova, care provine din Bosnia, a fost nevoită să renunţe la apartamentul pe care îl închiriase pentru că nu îşi mai putea permite chiria, în pofida faptului că lucrează cu normă întreagă la un hotel din Victoria. Ea câştigă săptămânal 150 de lire sterline, în timp chiria este de 120 de lire sterline pe săptămână.
Tim Nicholls, director al organizaţiei Simon Community, care furnizează alimente persoanelor fără mijloace de subzistenţă, este de părere că o mare parte din vină revine foarte multor angajatori lipsiţi de scrupule. "Auzim relatări referitoare la angajatori cărora nu le pasă dacă încalcă legea privind salariul minim. Unii muncitori câştigă numai 1,50 lire pe oră.", a precizat el.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

