- Home
- Externe
- (24.04.2019, 07:00)
- Deparatamentul Life
Una dintre cele mai mari companii aeriene din lume, ”păgubită” de angajaţi. Un hoţ are o slăbiciune pentru îngheţata care trebuie servită clienţilor
Cathay Pacific a anunţat că investighează mai multe cazuri de furt, după ce alimente, băuturi alcoolice şi alte obiecte au dispărut din avioane. Compania aeriană mai anunţă că hoţul mai are o ”slăbiciune” şi pentru îngheţată.
Urmărește
2912 afișări
Una dintre cele mai mari companii aeriene din lume, ”păgubită” de angajaţi. Un hoţ are o slăbiciune pentru îngheţata care trebuie servită clienţilor
Potrivit BBC, presa din Hong Kong (ţara în care este înregistrată compania) relatează că de vină ar fi unii dintre agajaţi, însă şeful companiei, Rupert Hogg, susţine că vina ar putea fi în altă parte.
”Cea mai mare problemă a noastră acum este un furtişag, iar vina nu ar aparţine neapărat stwearzilor. Pierdem sticluţe cu vin şi lucruri de acest gen din avioane sau din procesul de alimentare”, a declarat Rupert Hogg.
Până acum, şase angajaţi sunt bănuiţi că ar fi în spatele furturilor şi ar putea înfrunta pedepse disciplinare. Totodată, întregul staff al companiei a fost avertizat printr-un email intern că există ”zero toleranţă” pentru cei care fură obiecte din avioane.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Catahay Pacific a mai întâmpinat astfel de incidente în trecut. În 1993, liderul unei greve generale a fost concediat după ce a fost prins în timp ce fura nuci şi sticle cu apă.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Fostul candidat la preşedinţia Franţei, Francois Fillon, şi soţia sa, trimişi în judecată în scandalul angajărilor fictive din timpul campaniei electorale
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe