Una dintre navele convoiului internaţional pentru Gaza, avariată în Grecia
Una dintre cele zece nave ale convoiului internaţional care intenţionează să se îndrepte către Gaza, forţând blocada impusă de Israel, a fost grav avariată luni seară la Atena, relatează AFP.
"Elicea şi arborele de transmisie ale pachebotului greco-suedez au fost avariate", a declarat Dimitris Plionis, unul dintre organizatorii greci ai convoiului care îşi propune să transporte ajutoare umanitare către Gaza.
Plionis a apreciat că avaria este rezultatul unui act de sabotaj. "Vom încerca să reparăm nava, iar obiectivul nostru rămâne, aşa cum am spus, să plecăm joi sau vineri", a spus el.
O nouă "flotilă a libertăţii" urmează să încerce, pentru al doilea an la rând, să spargă blocada impusă de Israel asupra Fâşiei Gaza. Convoiul este format din zece nave la bordul cărora se vor îmbarca 350 de militanţi, deputaţi şi ziarişti din 22 de ţări, în principal europeni, dar şi americani şi canadieni.
Organizatorii au denunţat, luni după-amiază, la Atena, diferitele obstacole administrative cu care se confruntă, apreciind Israelul exercită presiuni asupra autorităţilor elene.
Navele din convoi urmează să se regrupeze joi sau vineri în apropierea insulei Creta, de unde se vor îndrepta către Gaza. Potrivit organizatorilor, mai multe nave - printre care se numără şi două nave cargou încărcate cu 3.000 de tone de ajutor umanitar - vor pleca din porturi elene, în timp ce altele vor traversa apele teritoriale ale Greciei şi se vor alătura convoiului în larg.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului