Una dintre persoanele suspectate de spionaj şi arestate în SUA deţinea paşaport britanic fals
Femeia care a afirmat că se numeşte Tracey Lee Ann Foley şi că este cetăţean american naturalizat călătorea la Moscova pe baza paşaportului falsificat pe care i l-au furnizat serviciile de informaţii ruse, potrivit surselor citate.
Ea a fost instruită, într-un mesaj electronic codat, să ridice paşaportul din Viena, să îl semneze şi să „înveţe singură să poată reproduce semnătura în caz de nevoie”, potrivit The Times. „În paşaport vei primi o notă cu recomandări. Te rog să distrugi nota după ce o citeşti. Cu bine”, este scris în mesajul trimis de agenţii secreţi ruşi, susţine cotidianul britanic.
Cei zece presupuşi spioni au fost arestaţi după o anchetă care a durat peste un deceniu şi care ar fi scos la iveală o reţea de spionaj în stilul celor din timpul Războiului Rece, menită să pătrundă până la cele mai înalte niveluri ale politicii americane.
Presupuşii spioni au primit sute de mii de dolari în numerar de la Moscova pentru a conduce „misiuni sub acoperire, pe termen lung”, folosind identităţi şi acte false, potrivit documentelor folosite în instanţă.
Unii dintre ei formau şi cupluri şi aveau şi copii împreună, notează The Times, care apreciază că acest caz ar putea reprezenta cea mai gravă dispută pe probleme de spionaj între Statele Unite şi Rusia, de la sfârşitul Războiului Rece.