Gandul
„Cadavrele sunt carbonizate. Este imposibil de stabilit sexul acestora”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei locale Jaroslaw Janicki, citat de agenţia PAP.
Printre victime se află şi doi copii, în vârstă de doi şi, respectiv, trei ani, potrivit poliţiei.
Incendiul, a cărui cauză nu a fost identificată încă, a izbucnit la scurt timp după miezul nopţii. Trei persoane au reuşit să iasă la timp din casă, iar pompierii au evacuat o a patra persoană care a fost spitalizată imediat.