Ungaria acceptă să modifice controversata lege a presei

Comisia Europeană a anunţat miercuri că a încheiat un acord cu Ungaria care prevede mai multe schimbări în cazul unei legi controversate privind presa, ceea ce încheie o polemică ce a umbrit preşedinţia UE asigurată de această ţară, relatează AFP.

Urmărește
7 afișări

"Sunt foarte mulţumit să văd că autorităţile ungare au acceptat să amendeze legea presei pentru a garanta că respectă punctele dreptului european care au fost subliniate, inclusiv Carta drepturilor fundamentale" ale cetăţenilor UE, a declarat comisarul desemnat să se ocupe de acest dosar Neelie Kroes.

Totuşi, Comisia intenţionează "să continue să supravegheze situaţia" pentru a da asigurări că schimbările promise vor fi adoptate şi că "legislaţia modificată va fi pusă în aplicare în mod corect", a adăugat ea.

Potrivit purtătorului de cuvânt al lui Kroes Jonathan Todd, Budapesta vrea ca lucrurile să meargă repede. Modificările legislative trebuie votate în decurs de "două săptămâni".

Ungaria vrea să încheie cât mai repede disputa care a umbrit deja preşedinţia sa semestrială a UE, începută în ianuarie.

Guvernul de dreapta al premierului ungar Viktor Orban, care se bucură de o majoritate de două treimi în Parlament, a adoptat la sfârşitul lui 2010 această nouă lege privind presa, considerată ca o crimă la adresa libertăţii de către criticii săi.

Intrarea ei în vigoare la 1 ianuarie a coincis cu începutul preşedinţiei ungare a UE, ceea ce i-a adus Guvernului lui Orban numeroase critici în Europa.

În faţa riscului de a vedea această preşedinţie subminată, Orban a preferat să ajungă la un compromis cu Bruxelles-ul.

El risca o procedură de infringement pentru încălcarea nu numai a unei directive europene privind audiovizualul, ci şi a tratatelor europene (privind libertatea instituţiilor de presă) şi mai ales a Cartei europene a drepturilor fundamentale. Aceasta ar fi constituit o premieră în Europa.

În detaliu, Bruxelles-ul contestă faptul că legea obligă toate serviciile media audiovizuale la o "acoperire echilibrată", sub pedeapsa cu amenda.

Pe de o parte, Ungaria va înlocui această formulare cu o obligaţie de a respecta pur şi simplu un "principiu de proporţionalitate". Pe de altă parte, bloggerii din domeniul audiovizual şi serviciul de televiziune la cerere nu vor fi vizaţi, în timp ce înainte erau.

Budapesta va exclude, de asemenea, serviciile media audiovizuale din alte ţări UE din câmpul de aplicare a legii sale.

Comisia a obţinut şi limitarea obligaţiei de înregistrare pentru toată presa la o autoritate naţională ungară creată la începutul anului.

Ungaria a acceptat mai ales să reformuleze un articol de lege care, potrivit avizului Comisiei Europene, ar fi deschis calea unei cenzure a presei.

Acesta prevede amenzi împotriva presei în caz de "ultraj", chiar în mod indirect, împotriva persoanelor, minorităţilor dar şi majorităţii. "Acest lucru oferă posibilitatea de cenzurare a presei într-o manieră mai extinsă", a apreciat o sursă diplomatică europeană.

Ungaria a acceptat să înlocuiască noţiunea de ultraj, considerată prea vagă, cu cea de "incitare la ură şi discriminare", care se regăseşte în legislaţia majorităţii celorlalte ţări europene.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici