- Home
- Externe
- BUCUREŞTI, (27.01.2025, 09:34)
- Iulia Kelt
Ungaria blochează declaraţia UE privind alegerile nedemocratice din Belarus
Ungaria a împiedicat adoptarea unei declaraţii comune a UE care condamna alegerile prezidenţiale din Belarus, calificându-le drept nedemocratice, scrie The Kyiv Independent.

Ungaria blochează declaraţia UE privind alegerile nedemocratice din Belarus
Ungaria a blocat adoptarea unei declaraţii comune a Uniunii Europene care respingea alegerile prezidenţiale din Belarus, desfăşurate duminică, informează Radio Free Europe/Radio Liberty.
Lipsa unanimităţii celor 27 de state membre a determinat-o pe şefa diplomaţiei UE, Kaja Kallas, să emită o declaraţie individuală.
Kallas a afirmat că alegerile „nu au fost nici libere, nici corecte” şi a cerut eliberarea tuturor prizonierilor politici, printre care şi un angajat al Delegaţiei Uniunii Europene.
Ea a criticat regimul din Belarus pentru invitarea tardivă a observatorilor independenţi ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), cu doar 10 zile înainte de scrutin, ceea ce a împiedicat monitorizarea procesului electoral. „Aceasta este o dovadă clară a lipsei totale de credibilitate a acestor alegeri”, a spus Kallas.
Kallas a scos, de asemenea, în evidenţă rolul Belarusului în sprijinirea războiului Rusiei împotriva Ucrainei şi atacurile hibride asupra statelor vecine, susţinând menţinerea sancţiunilor şi sprijinirea societăţii civile şi a forţelor democratice belaruse aflate în exil.
Deşi Slovacia s-a alăturat ulterior declaraţiei UE, Ungaria, condusă de premierul Viktor Orbán, a continuat să se opună. Ungaria a adoptat frecvent poziţii divergente în cadrul UE, refuzând sancţiuni mai dure împotriva Rusiei şi sprijin suplimentar pentru Ucraina.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe