Ungaria protestează faţă de refuzul Slovaciei de a aproba vizita privată a lui Laszlo Solyom
Ungaria a protestat oficial faţă de Slovacia, care a refuzat accesul preşedintelui Laszlo Solyom pe teritoriul său, a anunţat luni Ministerul ungar al Afacerilor Externe într-un comunicat, cerând explicaţii oficialilor de la Bratislava.

Preşedintele Ungariei Laszlo Solyom (Imagine: Vargyasi Levente/Mediafax Foto)
"Considerăm că este fără precedent şi inacceptabil ca un stat membru al Uniunii Europene să interzică preşedintelui Ungariei intrarea pe teritoriul său", a declarat ministrul ungar de Externe, Peter Balazs, cu ocazia unei întâlniri cu ambasadorul Slovaciei la Budapesta, Peter Weiss.
"Nu considerăm că trebuie să invocăm motive de securitate, întrucât doar un număr mic de protestatari, ţinut sub control de poliţia slovacă, s-a manifestat în zona inaugurării", a adăugat Balazs, în opinia căruia "decizia slovacă este lipsită de baze legale".
Preşedintele ungar, Laszlo Solyom, şi-a anulat in extremis, vineri, o vizită într-un sat slovac frontalier, unde locuieşte o importantă minoritate ungară, după ce i-a fost refuzat accesul în ţară de către premierul slovac, Robert Fico.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Solyom urma să asiste la Komarno, oraşul frontalier din sudul Slovaciei separat de Dunăre de oraşul ungar Komarom, la inaugurarea unei statui a Sfântului Ştefan, primul rege apostolic al Ungariei şi sfântul protector al acestei ţări.
Miercuri, mai mulţi oficiali slovaci au precizat într-o declaraţie că se opun vizitei private a lui Solyom în regiunea cu o puternică minoritate maghiară.
Tensiunile intercomunitare sunt inerente în istoria celor două state. Independentă din 1993, Slovacia, care dispune de o minoritate maghiară de circa 500.000 de persoane, adică 10 la sută din populaţie, a fost alipită mai multe secole regatului ungar până la semnarea Tratatului de la Trianon, la sfârşitul primului război mondial.
Relaţiile bilaterale s-au tensionat după ce partidul naţionalist slovac SNS a intrat în coaliţia formată în iunie 2006 de Robert Fico, din cadrul SMER, de stânga.
Ungaria şi Slovacia, care au făcut parte din blocul sovietic, sunt membre ale Uniunii Europene din 2004.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului