- Home
- Externe
- BUDAPESTA, (10.01.2019, 15:53)
- Mircea Olteanu
Ungaria salută iniţiativa Italiei şi Poloniei de a forma o alianţă antiimigraţie
Forţele politice antiimigraţie din Europa ar putea fi întărite de o iniţiativa a Italiei şi Poloniei de a forma o alianţă de dreapta care să participe la alegerile europarlamentare din acest an, a declarat premierul ungar Viktor Orban, potrivit agenţiei de ştiri Reuters.
![Imaginea articolului Ungaria salută iniţiativa Italiei şi Poloniei de a forma o alianţă antiimigraţie](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/3614/17834893/1/hepta-2887006.jpg?width=560)
Premierul Ungariei salută iniţiativa Italiei şi Poloniei de a forma o alianţă antiimigraţie
Orban, un critic acerb al politicilor UE în domeniul migraţiei, a declarat că ar dori ca partidele antiimigraţie să obţină majoritatea în urma alegerilor pentru Parlamentul European din luna mai.
"Alianţa polono-italiană sau Varşovia-Roma este una dintre cele mai mari evoluţii cu care ar fi putut începe acest an", a declarat Orban, afirmând despre Salvini că este un "erou" pentru că a stopat imigraţia spre Italia.
În cursul unei vizite la Varşovia, vicepremierul italian Matteo Salvini, liderul formaţiunii populiste Liga Nordului, a declarat miercuri că Italia şi Polonia ar trebui să formeze o alianţă eurosceptică pentru alegerile europarlamentare.
"Ar trebui să fie o axă Roma-Varşovia, care poate guverna, este responsabilă şi este împotriva imigraţiei şi este dornică să lucreze împreună cu forţele antiimigraţie din cadrul Partidului Popular European", a adăugat liderul de la Budapesta.
Orban, al cărui partid, Fidesz, face parte din Partidul Popular European, şi-a declarat loialitatea faţă această formaţiune europeană.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22678659/6/7-dji-0538-hdr.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=17834893&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe