Ungaria şi-a manifestat îngrijorarea în legătură cu acţiunile noului Guvern român privind minorităţile

Recentele evoluţii ale situaţiei din România, inclusiv declaraţiile Guvernului referitoare la legea privind dreptul de vot şi legea minorităţilor, precum şi problema Facultăţii de Medicină de la Târgu Mureş, sunt un motiv de îngrijorare pentru Ungaria, a declarat un oficial ungar pentru MTI.

Urmărește
1249 afișări
Imaginea articolului Ungaria şi-a manifestat îngrijorarea în legătură cu acţiunile noului Guvern român privind minorităţile

Victor Ponta, premierul României (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Secretarul de stat din cadrul Ministerului ungar de Externe, Zsolt Nemeth, a declarat joi că în ultimii ani relaţiile româno-ungare au fost caracterizate de un respect mutual şi o recunoaştere a intereselor reciproce, ceea ce a condus la realizarea multor proiecte de succes.

Ar fi o greşeală "dacă dezvoltarea promiţătoare a relaţiilor ungaro-române ar ajunge la final şi ar fi o greşeală nu numai în ceea ce priveşte cele două ţări, ci ar afecta şi stabilitatea Europei Centrale, creşterea şi prosperitatea", a declarat el.

Nemeth a adăugat, totuşi, că este încă posibilă evitarea pericolului şi Guvernul ungar are voinţa politică să facă acest lucru.

Un nou Guvern de stânga a preluat conducerea la Bucureşti luni şi una dintre primele măsuri a fost de a împiedica deschiderea unei secţii maghiare a Facultăţii de Medicină din Târgu Mureş. Reprezentanţii Guvernului au afirmat că sistemul de reprezentare proporţională va fi eliminat, noul sistem urmând să se bazeze pe votul uninominal într-un singur tur. Ei au precizat, de asemenea, că legea minorităţilor va fi aprobată fără capitolul privind autonomia culturală.

Csaba Tabajdi, europarlamentar ungar din cadrul partidului socialist, aflat în opoziţie, a afirmat într-o declaraţie trimisă joi preşedintelui Parlamentului European Martin Schulz şi liderul Alianţei Progresive a Socialiştilor şi Democraţilor Hannes Swoboda că acţiunile noului Guvern român "nu par prea prietenoase cu minorităţile, ci dimpotrivă, pun în pericol achiziţiile relaţiilor etnice româno-ungare".

Măsurile avute în vedere împotriva minorităţilor etnice nu serversc coexistenţei paşnice a majorităţii româneşti şi minorităţii maghiare şi nici stabilităţii Europei Centrale, a adăugat el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici