Prima pagină » Știri externe » Ungaria sprijină Bulgaria pentru aderarea la Schengen. Minstrul de Externe Szijjártó: „vom continua să insistăm ca standardele duble să nu fie aplicate. Bulgaria îndeplineşte în mod obiectiv criteriile”

Ungaria sprijină Bulgaria pentru aderarea la Schengen. Minstrul de Externe Szijjártó: „vom continua să insistăm ca standardele duble să nu fie aplicate. Bulgaria îndeplineşte în mod obiectiv criteriile”

Ungaria sprijină Bulgaria pentru aderarea la Schengen, a declarat ministrul de Externe al Ungariei Peter Szijjártó, după o întâlnire cu omologul său bulgar Nikolay Milkov, conform novinite.com.
Ungaria sprijină Bulgaria pentru aderarea la Schengen. Minstrul de Externe Szijjártó: „vom continua să insistăm ca standardele duble să nu fie aplicate. Bulgaria îndeplineşte în mod obiectiv criteriile”
Szijjártó declară că este „teribil” că Bulgaria nu a primit undă verde pentru aderarea la spaţiul Schengen.
 
„În ceea ce ne priveşte, vom continua să insistăm ca standardele duble să nu fie aplicate. Nu vom permite ca toate criteriile subiective să înlocuiască criteriile obiective. Bulgaria îndeplineşte în mod obiectiv criteriile de aderare la Schengen”, a mai spus oficialul.
 
La rândul său, ministrul Nikolay Milkov a reiterat faptul că Bulgaria va depune toate eforturile pentru a obţine aderarea la 1 octombrie.
 
„Nu avem încă o astfel de dată, dar este o dată pe care ne-am stabilit-o ca obiectiv, cu condiţia ca tot ceea ce planificăm să fie îndeplinit, data este realistă în acest sens”, conchide oficialul bulgar.