Prima pagină » Știri externe » Ungaria va livra muniţii Irakului, pe fondul confruntărilor cu insurgenţii islamişti

Ungaria va livra muniţii Irakului, pe fondul confruntărilor cu insurgenţii islamişti

Ungaria va urma exemplul altor state europene şi va livra muniţii Irakului, pe fondul confruntărillor dintre forţele irakiene şi insurgenţii islamişti din gruparea Stat Islamic (SI), a anunţat, vineri, într-un comunicat, Guvernul de la Budapesta, relatează AFP.
Ungaria va livra muniţii Irakului, pe fondul confruntărilor cu insurgenţii islamişti

Potrivit comunicatului, Ungaria va furniza armatei irakiene mai multe milioane de cartuşe, mii de proiectile antitanc şi obuze pentru tancuri.

La rândul său, Ministerul ungar al Apărării insistă, într-un comunicat, asupra ameninţării reprezentate de ofensiva insurgenţilor islamişti pentru creştinii şi celelalte minorităţi din Irak.

De altfel, premierul Viktor Orban a cerut ca situaţia creştinilor din Irak să fie înscrisă pe ordinea de zi a summitului UE programat la sfârşitul lunii la Bruxelles.

Decizia Guvernului de la Budapesta intervine după ce şi alte state europene, precum Germania, Franţa, Marea Britanie şi Italia, au anunţat în ultimele zile că vor furniza arme combatanţilor kurzi irakieni care luptă împotriva insurgenţilor islamişti din gruparea Stat Islamic.

Miniştrii europeni de Externe au ajuns la un acord cu privire la livrarea de arme pentru combatanţii kurzi irakieni la reuniunea desfăşurată săptămâna trecută la Bruxelles.