Prima pagină » Știri externe » Senatul Universităţii Semmelweis îi retrage titlul de doctor preşedintelui ungar

Senatul Universităţii Semmelweis îi retrage titlul de doctor preşedintelui ungar

Senatul Universităţii Semmelweis a decis joi să îi retragă titlul de doctor preşedintelui ungar Pal Schmitt, pe care acesta l-a obţinut în 1992, relatează MTI.
Senatul Universităţii Semmelweis îi retrage titlul de doctor preşedintelui ungar

Anterior, membri ai consiliului pentru studii universitare de doctorat al Universităţii Semmelweis au propus retragerea titlului de doctor acordat preşedintelui Pal Schmitt, în legătură cu acuzaţiile potrivit cărora acesta a plagiat părţi din teza sa de doctorat.

Site-ul săptămânalul ungar HVG a prezentat acuzaţiile de plagiat în ianuarie, iar în februarie a fost creată o comisie de investiagaţie pentru a examina teza de 215 pagini intitulată „O analiză a programului Jocurilor Olimpice Moderne”. Schmitt a fost acuzat că a copiat parţial sau integral 180 de pagini din lucrare.

Schmitt a fost ales preşedinte al Ungariei în 2010, pentru un mandat de cinci ani.