Virgin Galactic face progrese în ceea ce priveşte noile proiecte pe care le dezvoltă. După ce a prezentat o racheta SpaceShipTwo, capabilă să transporte turişti în spaţiu, compania patronată de Richard Brandson vine cu o nouă idee: zboruri supersonice pentru pasageri, la aproape 17 ani distanţă de la ultimul zbor Concorde.
Viitoare aeronavă, a cărui design preliminar a fost prezentat luni, poate atinge viteza de 3 Mach (3.675 km/h) şi poate transporta până la 19 persoane.
Distanţa de la Londra la New York ar urma să fie parcursă în doar 90 de minute. Prin comparaţie, un zbor Concorde (viteză 2 Mach) pe aceeaşi rută dura aproape 3 ore, iar în prezent, o cursă de linie parcurge distanţa în peste 7 ore.
Virgin Galactic va colabora cu Rolls-Royce, companie ce a fabricat motoarele supersonice pentru Concorde.
Totodată, Richard Brandson a anunţat că a finalizat împreună cu NASA o evaluare a conceptului său de misiune pentru un model de vehicul supersonic, urmând să colaboreze cu Administraţia Federală pentru Aviaţie în vederea creării unui cadru de certificare a avionului pentru zbor.
„Până acum am făcut progrese extraordinare şi suntem nerăbdători să deschidem o nouă frontieră în călătoriile de mare viteză”, a afirmat directorul pentru spaţiu al Virgin Galactic, George Whitesides.