Unii dintre invitaţii la petrecerile din vilele lui Berlusconi ar fi consumat droguri
Procurorii italieni cercetează informaţii potrivit cărora persoane care ar fi participat la petrecerile organizate în vilele premierului Silvio Berlusconi ar fi consumat droguri, informează La Repubblica în ediţia electronică.
Unii dintre invitaţii la petrecerile din vilele lui Berlusconi ar fi consumat droguri (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Una dintre persoanele suspectate în cazul petrecerilor organizate în vilele premierului este Gianpaolo Tarantini, cel care se ocupa de aducerea tinerelor la întâlnirile de la reşedinţele din Roma şi Sardinia.
Parchetul din Bari audiază patru femei care ar fi fost plătite pentru a participa la petreceri organizate în vilele premierului Silvio Berlusconi din Roma şi Sardinia, printre ele numărându-se şi Patrizia D'Addario, prima dintre femeile care au făcut aceste dezvăluiri. Potrivit martorilor, la petrecerile organizate în vilele premierului italian ar fi participat chiar şi un transsexual, Manila Gorio, un prieten de-al Patriziei D'Addario.
Garda de Finanţe din Italia verifică şi ipoteza unui posibil trafic de droguri pe ruta Bari (sud) - Civitavecchia (centru) - Olbia (Sardinia), după ce s-a aflat că mulţi dintre prietenii lui Gianpaolo Tarantini foloseau stupefiante la petrecerile din vilele premierului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Tânăra Barbara Montereale, care deţine titlul de "Miss Motors Italia 2009", susţine că a participat, alături de alte dame de companie, la petrecerile organizate de Silvio Berlusconi în reşedinţa acestuia din Roma (Palatul Grazioli). Femeia dezvăluie că a primit 10.000 de euro de la premierul Silvio Berlusconi după ce a participat la petreceri organizate în vile acestuia din Roma şi Sardinia, în noiembrie 2008.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1074. Preşedintele Lituaniei cere implicarea Ucrainei în negocierile de pace şi o apărare regională mai puternică / Trump sugerează că el şi Putin ar putea face paşi „semnificativi” pentru a opri războiul din Ucraina
-
ieri, 22:34
Cel mai bogat om din India îşi propune să construiască cel mai mare centru de date din lume