"Instituţiile din Croaţia, Irlanda şi Ungaria nu au nici o autoritate pentru a cere" o anchetă, a declarat Morales, reproşând acestor ţări că apără suspecţii acuzaţi de "terorism" de autorităţile boliviene.
Autorităţile boliviene au anunţat joi arestarea unui grup "terorist" acuzat că vrea să îl elimine pe şeful statului bolivian, Evo Morales. Trei bărbaţi cu naţionalitate ungară, irlandeză şi croată au fost ucişi şi alţi doi arestaţi de un comando al poliţiei în hotelul lor din Santa Cruz, capitala economică a ţării şi fieful opoziţiei, în estul Boliviei.
"Sunt capabil să asigur judecarea lor eu însumi (…) Nu sunt jurist, dar cum pot fi apărate aceste persoane care au venit să îl asasineze pe preşedinte?", s-a întrebat Morales, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la palatul prezidenţial din La Paz.
Această declaraţie intervine după ce Ungaria s-a declarat sceptică în privinţa ipotezei unui "complot internaţional" împotriva preşedintelui bolivian, cerând autorităţilor boliviene informaţii în legătură cu acest caz.
Irlanda, la rândul său, a cerut o anchetă internaţională asupra circumstanţelor morţii celor trei persoane.
Potrivit versiunii oficiale boliviene a evenimentelor, într-un hotel din Santa Cruz a avut loc un schimb de focuri care a durat o jumătate de oră. Înregistrările video postate pe Internet sugerează, însă, că "mercenarii" au fost surprinşi îmbrăcaţi sumar în camera lor de hotel, iar cadavrului lui Dwyer avea mâinile legate.