- Home
- Externe
- LONDRA, (25.03.2019, 16:22)
- Mircea Olteanu , Mediafax
Uniunea Europeană consideră că un Brexit fără acord este din ce în ce mai probabil
Uniunea Europeană consideră că este tot mai probabil ca Marea Britanie să iasă din Blocul Comunitar fără un acord, au declarat mai mulţi oficiali europeni, deşi UE acordat recent Londrei o amânare a procesului Brexit până pe 22 mai, cu condiţia ca Parlamentul britanic să aprobe acordul.
Urmărește
1297 afișări
UE consideră că un Brexit fără acord este din ce în ce mai probabil - oficiali europeni
"Suntem pregătiţi pentru acest scenariu", a declarat un oficial european, făcând referire la modalităţile în care statele membre UE s-au pregătit de această posibilitatea.
Mai mulţi oficiali europeni, care s-au ocupat cu coordonarea pregătirilor, au transmis că Franţa. Belgia şi Olanda angajează până la 2.100 de persoane pentru controale vamale suplimentare care vor fi necesare dacă Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană fără un acord.
Statele membre au înfiinţat 20 de puncte noi de inspecţie la frontiere în încercarea de a diminua efectele unui Brexit fără acord asupra transporturilor.
În urma summitului UE de săptămâna trecută, Theresa May a fost de acord să accepte oferta UE de amânare a procesului Brexit până pe 22 mai, cu condiţia ca Parlamentul britanic să aprobe acordul negociat de Guvernul de la Londra cu UE. În cazul în care parlamentarii britanici resping din nou acordul, UE trebuie să propună un nou plan până cel târziu pe 12 aprilie.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe