Uniunea Europeană creează un plan de ajutor pentru Tunisia şi Egipt

Uniunea Europeană a creat un plan de ajutor în favoarea Tunisiei şi Egiptului, pentru a răspunde "noilor nevoi" ale acestor ţări şi pentru "a aduce un sprijin amplu procesului de tranziţie", a declarat marţi, la Rabat, comisarul european pentru Extindere, Stefan Fule, citat de AFP.

Urmărește
27 afișări

"Creăm în prezent un pachet de tranziţie la cererea autorităţilor tunisiene şi vrem să fixăm priorităţi în cadrul programului naţional indicativ pentru Tunisia, care îi va permite să facă faţă noilor nevoi", a declarat comisarul în cursul unei întrevederi cu jurnaliştii.

"În ceea ce priveşte Egiptul", UE a "cerut pregătirea unui pachet mare de ajutor pentru această ţară şi pentru ţările din regiune", a adăugat Fule, aflat într-o vizită în Maroc.

"Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a afirmat de asemenea că doreşte să aducă un sprijin amplu procesului de tranziţie din aceste ţări", potrivit comisarului european.

În cadrul unei întrevederi, luni, la Rabat, cu ministrul marocan al Afacerilor Externe, Taib Fassi Fihri, Fule a precizat că Marocul trebuie să aibă grijă ca beneficiile dezvoltării economice "să fie împărtăşite de tot poporul marocan", evocând "lecţiile" date de evenimentele din Tunisia şi Egipt.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici