Uniunea Europeană va semna un Acord comercial cu Vietnamul

Publicat: 26 06. 2019, 14:22
Actualizat: 25 10. 2021, 19:39

Proiectul de Acord comercial UE-Vietnam a fost negociat în decembrie 2015, dar a fost aprobat marţi de Consiliul Uniunii Europene.

Schimburile comerciale UE-Vietnam au o cifră de afaceri de 50 de miliarde de euro la nivelul produselor şi de patru miliarde de euro în materie de servicii, conform Comisiei Europene.

Tratatul comercial Uniunea Europeană – Vietnam urmează să fie semnat duminică, dar va avea nevoie de ratificarea de către Parlamentul European.