Uniunea Jihadului Islamic revendică planurile de atentate din Germania
Teroriştii plănuiau de asemenea atentate "împotriva unor consulate americane şi uzbece din Germania", a precizat ministerul într-un comunicat, adăugând că aceste atacuri ar fi putut fi comise "la sfârşitul lui 2007".
Revendicarea a fost făcută pe un site Internet, conform comunicatului citat, care adaugă că Berlinul pleacă de la principiul că mesajul este autentic.
Organizaţia teroristă sunnită afirmă că intenţiona, prin acest complot, să exercite presiuni pentru o retragere a militarilor germani staţionaţi în sudul Uzbekistanului, la baza Termez, în cadrul operaţiunilor efectuate în Afganistan.
Autorităţile germane au anunţat miercurea trecută arestarea a trei islamişti suspectaţi că plănuiau să comită atentate cu maşini-capcană în special împotriva unor ţinte americane din Germania.