Vorbind presei după audierea care a condus la eliberarea pe propria răspundere a lui Dominique Strauss-Kahn, Kenneth Thomson a calificat drept „minciuni” informaţiile potrivit cărora clienta sa ar fi implicată în trafic de droguri.
În cadrul unei scurte audieri-surpriză de zece minute la tribunalul din Manhattan, procurorul Cyrus Vance i-a cerut judecătorului să îi ridice arestul la domiciliu lui Dominique Strauss-Kahn, în urma dezvăluirilor care au decredibilizat-o pe reclamantă, o cameristă originară din Guineea, în vârstă de 32 de ani. Aceasta din urmă afirmă că Strauss-Kahn a încercat să o violeze la 14 mai într-o cameră a hotelului Sofitel din New York.
Justiţia newyorkeză l-a eliberat pe propria răspundere pe Dominique Strauss-Kahn, afirmând însă că cercetarea lui pentru agresiuni sexuale va continua. Cauţiunea în valoare de şase milioane de dolari i-a fost restituită acuzatului, care nu şi-a recuperat însă paşaportul, păstrat de justiţia americană. O audiere ulterioară este fixată pentru 18 iulie.