- Home
- Externe
-
KIEV, (04.12.2013, 12:57)
- Valentin Vidu - Mediafax
Universitatea Kiev, somată să furnizeze numele studenţilor care au participat la proteste
Universitatea Kiev a fost somată să furnizeze o listă cu numele studenţilor susceptibili de participare la manifestaţii proeuropene şi împotriva puterii.

Universitatea Kiev, somată să furnizeze numele studenţilor care au participat la proteste (Imagine: Arhiva Mediafax Foto / AFP)
Parchetul General cere conducerii Universităţii să "furnizeze de urgenţă" informaţii cu privire la studenţii şi profesorii absenţi de la cursuri în perioada 29 noiembrie-2 decembrie, scrie Ukrainska Pravda.
Site-ul publică în facsimil ordinul parchetului.
Acesta dispune, totodată, predarea numelor "instigatorilor şi activiştilor care i-au îndemnat pe studenţi să participe la acţiuni de protest în masă".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
El se interesează şi dacă "au fost adoptate măsuri în vederea interzicerii participării studenţilor (la proteste) şi, dacă da, care" anume.
Poliţia a dispersat în mod violent, în noaptea de vineri spre sâmbătă o manifestaţie în Piaţa Independenţei, un loc simbolic al "revoluţiei portocalii" din 2004, care a adus la putere prooccidentali.
Violenţele s-au soldat cu câteva zeci de răniţi, în principal studenţi.
Manifestaţii fără precedent de la "revoluţia portocalie" din 2004 au fost declanşate de schimbarea poziţiei Kievului, care a refuzat, sub presiunea Moscovei, să semneze în ultimul moment un acord de asociere cu UE pregătit de trei ani, şi care s-a orientat spre Rusia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe