Unul dintre cei trei câştigători la loteria Mega Millions din SUA şi-a încasat premiul

Unul dintre cei trei câştigători ai premiului în valoare de 656 de milioane de dolari la tragerea loto de săptămâna trecută din Statele Unite s-a prezentat la loteria din Kansas, obţinând un cec în valoare de 110 milioane de dolari, relatează AFP.

Urmărește
158 afișări
Imaginea articolului Unul dintre cei trei câştigători la loteria Mega Millions din SUA şi-a încasat premiul

Unul dintre cei trei câştigători la loteria Mega Millions din SUA şi-a încasat premiul (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Directorul loteriei din Kansas (centrul Statelor Unite), Dennis Wilson, a declarat că persoana care a câştigat premiul în acest stat s-a prezentat la biroul din Topeka, vineri cu puţin timp înaintea prânzului, însoţită de un avocat şi un agent financiar, cu cererea oficială de a nu i se dezvălui identitatea.

"Suntem bucuroşi că am întâlnit câştigătorul", a declarat Wilson, adăugând că "chiar dacă a ales să rămână anonim, avem motive să sărbătorim (acest eveniment) în tot statul".

Atent să nu divulge vârsta fericitului câştigător, nici oraşul din care provine sau sexul acestuia, directorul loteriei a subliniat că acesta a optat pentru un cec unic de 110,5 milioane de dolari - respectiv o treime din pot după reţinerea impozitelor - şi nu pentru plata în 26 de rate anuale.

În total, au fost înregistrate trei bilete cu cele şase numere câştigătoare la tragerea loto de vinerea trecută (2, 4, 23, 38, 46 şi numărul complementar 23), ceea ce înseamnă că fiecare câştigător va primi o treime din sumă. Biletele au fost cumpărate în Kansas, Maryland şi Illinois.

Până în prezent niciunul dintre cei trei deţinători de bilete câştigătoare nu se prezentase pentru încasarea premiului. O femeie în vârstă de 37 de ani, care locuieşte în Baltimore în statul Maryland şi afirmă că este unul dintre cei trei câştigători, a declarat că a "pierdut" biletul.

Dennis Wilson a afirmat că persoana câştigătoare din Kansas joacă în mod regulat la loterie şi nu a ştiut într-o primă fază că a câştigat până când nu şi-a verificat biletul luni.

"Au verificat pur şi simplu biletele jucate la toate jocurile şi au descoperit că au câştigat" la Mega Millions, a continuat oficialul.

"Au verificat apoi de zece ori să fie siguri că au citit corect numerele şi chiar şi acum le este greu să creadă", a declarat el.

Deşi directorul a folosit pluralul atunci când s-a referit la câştigător, o purtătoare de cuvânt a loteriei din Kansas a confirmat pentru AFP că a fost un singur câştigător şi nu un grup de persoane care a cumpărat acelaşi bilet.

Câştigătorii au timp până la 28 septembrie pentru a se prezenta la birourile loteriei din statul lor, a explicat joi seara directorul loteriei din Maryland Stephen Martino, subliniind: "vom aştepta până când cineva va veni să ne bată la uşă" cu biletul corect.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici