Prima pagină » Știri externe » Unul dintre consilierii liderului libian şi-a anunţat demisia din funcţie

Unul dintre consilierii liderului libian şi-a anunţat demisia din funcţie

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial duminică, 3 aprilie.)
04 apr. 2011, 08:39, Știri externe

Unul dintre principalii consilieri ai lui Muammar Kadhafi a demisionat din funcţie, fără a preciza însă dacă susţine mişcarea de contestare a liderului libian, au declarat, duminică, reprezentanţi ai Ligii Arabe, citaţi de AFP.

Ali Triki, diplomat cu rang înalt, a fost ministru de Externe şi ministru pentru Afaceri Africane şi a reprezentat Libia în Franţa şi la ONU, unde a fost ambasador până în 2009, iar ulterior a prezidat Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, până la sfârşitul anului trecut.

El a discutat duminică, la Cairo, cu secretarul general al Ligii Arabe, Amr Moussa, însă a refuzat să facă declaraţii pentru presă.

Triki a devenit cel de-al doilea diplomat de rang înalt libian care demisionează în cursul acestei săptămâni, după ministrul de Externe Moussa Koussa. Acesta, fost director al serviciilor de informaţii libiene, a părăsit Libia şi a ajuns miercuri în Marea Britanie.