Unul dintre fiii lui Kim Jong-Il a asistat la un concert al lui Eric Clapton în Singapore
Unul dintre fiii liderului nord-coreean Kin Jong-Il a asistat în această săptămână la Singapore la un concert de chitară, al cântăreţului şi compozitorului britanic de blues şi rock Eric Clapton, aflat în turneu în Asia, au anunţat miercuri serviciile de informaţii sud-coreene, relatează AFP.
Kim Jong-Chol, fiul cel mijlociu al lui Kim Jong-Il, era însoţit de aproximativ 20 de persoane, dintre care gărzi de corp, la acest concert susţinut luni la Singapore, a anunţat un oficial din cadrul serviciilor de informaţii, confimând o informaţie apărută în presă.
Ajuns la începutul lunii în acest oraş-stat, unde s-a instalat într-un hotel mare, fiul liderului comunist a vizitat şi parcul tematic Universal Studios înainte de a face cumpărături într-o bijuterie de lux.
El s-a întors apoi în Coreea de Nord prin Beijing.
Fiul mijlociu al lui Kim, multă vreme considerat ca fiind posibilul succesor al acestuia, înainte ca tatăl lui să îl aleagă pe fratele lui mai mic, a asistat deja la patru concerte ale lui Eric Clapton în 2006, în Germania, potrivit cotidianului Chosun Ilbo.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


